Cum să gândim asertiv?

 

În acest articol, vom învăța împreună cum să identificăm gândurile non-asertive și apoi vom discuta despre două metode prin care ne putem schimba credințele care duc la astfel de gânduri non-asertive.

Așa cum am menționat deja și în primul articol, unul din factorii care fac ca asertivitatea să fie atât de dificil de asimilat este modul nostru de gândireCredințele noastre provin din experiența noastră de viață și dau sens lumii noastre. Chiar dacă am depășit experiențele respective, sunt cazuri în care nu am reușit  să îmbunătățim și gândurile noastre legate de acea experiență.

De exemplu, poate ni s-a spus atunci când am fost copii să nu ne exprimăm tristețea fiindcă vom fi  ridiculizați de ceilalți. Credința care s-a conturat atunci a fost „e un lucru rău să fiu trist, iar oamenii vor râde de mine.” Ca adulți e posibil să mai avem această credință, chiar dacă nu mai suntem în acea situație.

Continuăm să ne asumăm faptul că acea credință mai este încă valabilă, fără să verificăm acest lucru.  Drept urmare, nu ne exprimăm niciodată tristețea și devenim stresați, deprimați, deconectați de lume și de noi înșine.

Iată o listă de gânduri non-asertive pe care le putem avea. Meditează asupra lor și vezi care ți se potrivesc:

  • Nu ar trebui să spun ceea ce simt și gândesc pentru că nu vreau să-i deranjez pe ceilalți cu problemele mele.
  • Dacă mă exprim așa cum sunt, îl voi supăra pe X și voi strica relația.
  • Va fi incredibil de stânjenitor să spun ceea ce simt.
  • Dacă cineva îmi spune „Nu” înseamnă că nu mă place.
  • Nu trebuie să spun ce am nevoie. Cei care-mi sunt apropiați știu déjà asta.
  • Este nepoliticos și egoist să spui ce vrei.
  • Nu am dreptul să mă răzgândesc, nimeni nu-l are.
  • Oamenii ar trebui să-și păstreze sentimentele pentru ei înșiși, nu să le exprime în gura mare.
  • Dacă arăt faptul că sufăr de anxietate, ceilalți mă vor considera o persoană slabă și vor râde de mine.

Acordă-ți câteva clipe de reflecție, pentru a mai găsi câteva gânduri non-asertive care îți trec  adesea prin minte.

 

Cum să ne schimbăm credințele

Identificarea credințelor care nu ne mai sunt de ajutor este primul pas în procesul de schimbare a lor.

Pentru unii oameni, simplul fapt de a realiza că gândeau în acest mod îi poate ajuta să se schimbe, mai ales atunci când își dau seama că au tot dreptul de a se schimba și de a gândi diferit.

Gândurile și credințele noastre sunt opinii învățate mai degrabă decât fapte. Asta înseamnă că pot fi puse sub semnul întrebării mai degrabă decât acceptate orbește, mai ales atunci când ne provoacă disconfort.

Vom discuta despre două strategii majore care pot fi folosite pentru a ne fi de ajutor în schimbarea  gândurilor și a credințelor non-asertive. Una este jurnalul de gânduri, iar a doua este comportamentul experimental.

  1. Jurnalul gândurilor:

Acest instrument te poate ajută să faci diferența între gândurile non-asertive și cele asertive pe care le ai, notând o anumită situație și gândurile anexate acesteia. Pentru a face acest lucru, e nevoie ca:

  1. Comportamentul experimental

În timp ce jurnalul gândurilor ne poate ajută să ne schimbăm credințele gândind diferit despre o anumită credință pe care o avem, comportamentul experimental ne ajută să ne schimbăm credințele oferindu-ne dovezi care susțin formarea unei noi credințe.

Testează aceste două metode și lasă-ne un comentariu cum a fost pentru tine.

S-ar putea să te interesează și articolul “6 tehnici de a comunica asertiv” pe care îl vom posta în curând.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *