Evaluarea și Dezvoltarea Personală a Copiilor
Program de Formare Profesională pentru Cadre Didactice.
Evaluarea și Dezvoltarea Personală a Copiilor și Elevilor
Program de Formare Profesională creat de Fabrica de Emoții în colaborare cu Asociația GO AHEAD
Programul își propune să învețe cadrele didactice și didactice auxiliare să recunoască potențialul unui elev, să îl ajute, să îl ghideze în alegerea unui drum în viață.
Dezvoltarea personală este un proces de durată ce presupune dobândirea unor competențe emoționale și a unor competențe sociale pe tot parcursul vieții.
Atunci când copiii și adolescenții trec prin perioade dificile (adaptarea la grădiniță, la școală, conflictele cu colegii, perioada adolescenței, problemele din mediul familial etc.) au nevoie de modele „sănătoase” de gestionare a situațiilor.
În plus, au nevoie de suport emoțional, pe care de cele mai multe ori nu știu să îl ceară, nici familiei și nici cadrelor didactice.
În plus, au nevoie de suport emoțional, pe care de cele mai multe ori nu știu să îl ceară, nici familiei și nici cadrelor didactice.
Ce înveți la curs?
Programul de formare profesională este dedicat profesorilor, iar Fabrica de Emotii, prin psiholog Georgiana Tănase – autorul cursului, are rolul de formator de formatori pentru acest curs.
Cursul ajută profesorii să gestioneze situațiile dificile care apar între elevi, dar și între elevi și profesori sau elevi și părinți.
Una dintre cele mai importante competențe pe care profesorul le va dobândi la acest curs este aceea de a face față unor situații tensionate în clasă.
Va învăța cum să facă un pas înapoi și să regândescă strategia de abordare a clasei/elevului, trecând peste convingerile personale și devenind obiectiv.
Din perspectiva elevului, acest lucru poate fi înțeles ca o acceptare, pentru că limitele trebuie puse, dar cu blândețe.